Contracte de întreținere
Potrivit art.2254 Cod Civil, prin contractul de întreţinere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părţi sau al unui anumit terţ prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită durată.
Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreţinerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci întreţinerea se datorează pentru toată durata vieţii creditorului întreţinerii. Contractul de întreţinere se încheie în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Programare online
Acte necesare
În funcție de particularitățile fiecărui contract pot fi necesare și alte documente suplimentare
Toate actele se vor prezenta de către solicitant în ORIGINAL
- actele de identitate ale părţilor, iar în cazul în care părţile sunt reprezentate, procura sau actul din care rezultă reprezentarea
- actele de stare civilă ale părţilor şi convenţia matrimonială (dacă este cazul)
- actele de proprietate ale bunului ce se vinde (contract de vânzare, donaţie, certificat de moştenitor, proces-verbal de predare-primire, hotărâre judecătorească, etc.)
- certificatul de atestare fiscală emis în vederea înstrăinării
- adeverinţa eliberată de asociaţia de proprietari (dacă este cazul)
- certificatul de performanţă energetică (dacă este cazul)
- adeverinţele eliberate de furnizorii de utilităţi (energie electrică, gaze naturale, etc.) din care să rezulte că nu există datorii către acestea sau ultimele facturi însoţite de dovada plăţii lor